CATALOGUL DOMENIILOR DE STUDII UNIVERSITARE DE DOCTORAT

Pliantul Școlilor Doctorale în cadrul IOSUD-ULBS

Ghidul studentului-doctorand ULBS

Despre studiile doctorale în România

În România, studiile doctorale reprezintă cel de-al treilea ciclu al studiilor universitare oferite în Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, a cărui finalitate constă în dezvoltarea resursei umane competente în realizarea cercetării științifice, capabile de inserție pe piața muncii înalt calificate. Ele constau în formarea, prin cercetare, pentru cercetare-dezvoltare și inovare și constituie o experiență profesională de cercetare, finalizată, după susținerea tezei de doctorat, prin acordarea titlului de doctor. Studiile universitare de doctorat permit dobândirea unei calificări de nivelul 8 din Cadrul european al calificărilor pentru învățare pe tot parcursul vieții (EQF) și din Cadrul Național al Calificărilor din Învățământul Superior (CNCIS).

Studiile de doctorat sunt reglementate prin Legea învățământului superior nr. 199/2023, cu modificările și completările ulterioare, și prin Regulamentul-cadru privind studiile universitare de doctorat aprobat prin  Ordinul Ministerului Educației nr. 3020/2024, cu modificările și completările ulterioare.  Programele de studii universitare de doctorat se organizează în școli doctorale (art. 61, alin. 2 din L.E.N. 199/2023) și sunt de două tipuri: doctorat științific și doctorat profesional (at. 61, alin. 6 din L.E.N. 199/2023). Studiile universitare de doctorat se organizează la forma de învățământ cu frecvență (cu bursă) sau cu frecvență redusă (fără bursă). Durata programului de doctorat este, de regulă, de patru (4) ani. Au dreptul să participe la procedura de admitere la studiile universitare de doctorat numai absolvenții cu diplomă de masterat sau echivalentă acesteia, iar numărul cumulat de credite de studii transferabile dobândite, pentru ciclul de studii universitare de licență și de masterat,să fie de cel puțin 300 (art. 57 din L.E.N. 199/2023, modificat prin OUG. 72/2023 și art. 66 din L.E.N. 199/2023)

Pentru desfășurarea doctoratului, studentul-doctorand este sprijinit de o comisie de îndrumare și integritate academică. Membrii comisiei de îndrumare şi integritate academică pot face parte din echipa de cercetare a conducătorului de doctorat, pot fi alte persoane afiliate şcolii doctorale sau cadre didactice şi de cercetare neafiliate acesteia. Cel puţin un membru al acestei comisii este din afara instituţiei de învăţământ superior.

Programul de studii universitare de doctorat se desfășoară sub coordonarea unui conducător de doctorat și cuprinde:

a) Un program de pregătire bazat pe studii universitare avansate, în cadrul școlii doctorale.

Programul de pregătire bazat pe studii universitare avansate este un instrument pentru îmbogățirea cunoștințelor studentului-doctorand și servește acestuia la derularea în bune condiții a programului individual de cercetare științifică sau cercetare aplicativă/creație artistică și pentru dobândirea de competențe avansate specifice ciclului de studii universitare de doctorat. În cadrul programului de pregătire bazat pe studii universitare avansate, studentul-doctorand participă în primul an al studiilor universitare de doctorat la activitățile din cadrul a 4-8 discipline de studii universitare de doctorat. Parcurgerea și promovarea disciplinelor din programul de pregătire bazat pe studii universitare avansate duce la obținerea unui număr de 30 de credite transferabile stabilit la nivelul școlii doctorale. În cazul programelor de studii universitare de doctorat din domeniul Medicină, programul de pregătire bazat pe studii universitare avansate totalizează 60 de credite transferabile.

b) Un program individual de cercetare științifică sau cercetare aplicativă / creație artistică.

Programul individual de cercetare științifică sau cercetare aplicativă/creație artistică are ca obiectiv principal elaborarea de către studentul-doctorand a tezei de doctorat și diseminarea rezultatelor cercetărilor. Responsabilitatea asupra structurii, conținutului, desfășurării și organizării acestui program revine conducătorului de doctorat. Programul individual de cercetare științifică sau cercetare aplicativă/creație artistică presupune participarea studentului-doctorand la unul sau mai multe proiecte științifice stabilite de conducătorul de doctorat. Pentru asigurarea unui parcurs științific sau de cercetare aplicativă/creație artistică coerent al studentului-doctorand se planifică, în cadrul programului individual de cercetare științifică sau cercetare aplicativă/creație artistică, cel puțin 4 expuneri orale în fața conducătorului de doctorat și a comisiei de îndrumare și integritate academică, bazate fiecare de un raport scris al studentului-doctorand (din care cel puțin unul este proiectul de cercetare științifică sau cercetare aplicativă/creație artistică).

Încheierea studiilor universitare de doctorat, indiferent de tipul programului de studii universitare de doctorat parcurs, se realizează prin susţinerea publică a tezei de doctorat. Teza de doctorat se susține într-o şedinţă publică în fața unei comisii de evaluare formată din specialişti în domeniu, din ţară sau din străinătate.

În urma susţinerii publice a tezei comisia de evaluare propune acordarea titlul ştiinţific de „Doctor” sau nu.

După şedinţa de susţinere publică a tezei de doctorat, dosarul cu documentele ce atestă efectuarea doctoratului se trimite la Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Bucureşti în vederea emiterii avizului conform cu privire la respectarea procedurii administrative desfășurate la nivelul IOSUD și respectarea criteriilor minimale pentru acordarea diplomei de doctor. În baza avizului conform al CNATDCU, IOSUD emite decizia de acordare a diplomei de doctor, semnată de rectorul ULBS, întocmește și eliberează diploma de doctor.

Admiterea la doctorat

Admiterea la doctorat pentru cetăţenii români este reglementată în Regulamentul organizare și desfășurare a studiilor universitare de doctorat la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.

 Admiterea la doctorat a cetăţenilor străini

Pentru cetățenii străini care doresc să se înscrie la studiile universitare de doctorat în cadrul IOSUD-ULBS, procesul de admitere este reglementat prin OMEN nr. 3473/2017 privind aprobarea Metodologiei de primire la studii şi şcolarizare a cetăţenilor străini și Ordinul nr. 3693 / 2024 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind organizarea admiterii în învăţământul superior în ciclurile de studii universitare de scurtă durată, de licenţă, de master şi de doctorat.

Documentele legalizate, traduse în Română / Engleză, ce trebuie depuse sunt:

a) certificatul de naştere - copie şi traducere legalizată;
b) copie de pe actul care atestă domiciliul stabil în străinătate;
c) copie de pe paşaport;
d) Cerere pentru eliberarea scrisorii de acceptare la studii, prevăzută în anexa nr. 2, completată la toate rubricile;
e) copie şi traducere legalizată a diplomei de bacalaureat sau a echivalentului acesteia, autentificată de către autorităţile de resort din ţara emitentă;
f) copie şi traducere legalizată a diplomei de licenţă sau a echivalentului acesteia, autentificată de către autorităţile de resort din ţara emitentă;
g) copie şi traducere legalizată a diplomei de master sau a echivalentului acesteia, autentificată de către autorităţile de resort din ţara emitentă;
h) copie şi traducere legalizată a adeverinţei care atestă promovarea examenului de licenţă, pentru absolvenţii anului curent;
i) foile matricole/suplimentele la diplomă - copii şi traduceri legalizate, aferente studiilor efectuate;
j) atestatul de absolvire a anului de limbă română sau certificatul de competenţă lingvistică, după caz, conform art. 5 şi 6 din Ordinul nr. 3693 / 2024;
k) certificatul medical (într-o limbă de circulaţie internaţională) care să ateste faptul că persoana care urmează să se înscrie la studii nu suferă de boli contagioase ori de alte afecţiuni incompatibile cu viitoarea profesie.

Candidații transmit dosarele direct la instituțiile de învățământ superior acreditate sau autorizate provizoriu pentru care optează. Instituțiile de învățământ superior evaluează  dosarele conform reglementărilor în vigoare și comunică MEC – DGRIAE lista persoanelor propuse pentru eliberarea scrisorii de acceptare. MEC transmite scrisorile de acceptare la studii instituției de învățământ superior și, după caz, misiunilor diplomatice

Taxe de şcolarizare

Cetăţenii străini care au obţinut recunoaşterea studiilor în vederea înscrierii la doctorat vor plăti sau nu, taxe, conform hotărârii Ministerului Educaţiei şi Cercetării Bucureşti consemnate în Ordinul de repartiţie.

În conformitate cu prevederile legii 316 / 12. 07.2006, "începând cu data aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene au acces la toate formele şi nivelurile de învăţământ, în aceleaşi condiţii cu cele prevăzute de lege pentru cetăţenii români, inclusiv în ceea ce priveşte taxele de şcolarizare"

Cuantumul minim al taxelor de şcolarizare şi condiţiile de plată a studiilor pe cont propriu valutar pentru cetăţenii străini din state care nu sunt membre ale Uniunii Europene, precum şi din cele care nu fac partea din Spaţiul Economic European şi din Confederaţia Elveţiană, sunt stipulate în OUG nr. 22/29 august 2009.